Pe urmele sfinţilor – partea 1

Toader Paun

Recent am avut o vacanţă de o săptămână şi am fugit in Israel. Este drept că am fost încurajat şi de poveştile unui prieten foarte bun, dar şi de dorinţa de a ajunge în Ierusalim.

Primul gând la întoarcere – am depăşit bugetul de vreo trei ori şi renunţ la vacanţa de vară 🙂

Impresia lăsată de Israel însă a fost una puternică şi am trăit acolo senzaţii aparte.

O să încep cu pregătirile pentru plecare. Cunoscând situaţia delicată din zonă şi conflictele numerase, am căutat pentru început nişte informaţii pe site-ul ministerului lor de externe. M-au speriat cu ceea ce spuneau legat de viza care se aplică la intrarea în ţară şi de controalele drastice. Din câte am înţeles acum, nu voi ma călca într-o ţară arabă decât dacă-mi schimb paşaportul 🙂
Cum am ajuns în Tel-Aviv-Yafo (numele complet al oraşului) am avut parte de primul „wow”. Aeroportul este imens, impresionant.

După un drum lung pe nişte coridoare generoase ca spaţiu, am ajuns la controlul paşapoartelor. Aici a durat totul peste o oră şi simţeam că intru la preşedinte în audienţă, nu că trec printr-o vamă. După ce te măsoară bine un ofiţer şi-ţi pune câteva întrebări, îţi dă ok-ul de intrare în Israel…sau nu. Din fericire a fost „Da”. Pe lângă viza în paşaport am primit şi un cartonaş cu ceva pe el. Sincer…nu înţeleg o iotă din scrisul lor aşa că nu pot reproduce ce era acolo. Bănuiesc că era biletul de intrare sau recomandarea pentru un control suplimentar. Acest bilet a fost citit şi luat de un alt vameş. În sfârşit am trecut de control şi am ajuns să mă prind cum pot ajunge în centrul oraşului din aeroport.

Ca orice loc normal din lume, exceptând Bucureştiul, există un milion de alternative şi informaţiile sunt inclusiv în engleză. În plus, se găsesc hărţi gratuite unde totul este foarte clar. Am ales trenul şi după aceea un taxi să ajung unde urma să mă cazez. La taxi se negociază preţul sau cel puţin aşa a fost în cazul meu. Nu pot să spun exact cât m-a plimbat, dar nici nu am simţit că m-a jupuit de bani.

După ce am stat două zile în Tel-Aviv, am plecat spre Ierusalim cu un autobuz. Aici am avut cazia să văd ce senzaţii tari sunt atunci când stai pe scaun lângă un soldat cu o armă pe care doar în filme o mai vezi. Omul a fost obosit, a dormit mai tot drumul. Bănuiesc că facea naveta. Nu era nici singurul soldat din maşină, iar pentru ceilalţi călători părea deja ceva obişnuit. Din câte am citit, soldaţii sunt obligaţi să poarte arma cu ei tot timpul, nu doar atunci când sunt în misiune. Astfel se explică personajele în tricou şi pantaloni scurţi de pe stradă care poartă o puşcă în spate.

În Ierusalim am ajuns într-o autogară centrală, de unde am folosit transportul în comun pentru a ajunge la oraşul vechi, locul unde sunt concentrate simbolurile despre care vorbşte toată lumea. Am stat aici într-un hostel, aproape de o secţie de poliţie, un loc care părea foarte sigur. Preţul nu era însă deloc mic, undeva în jur de 80 de euro pe noapte. Locul avea un aer special, casa fiind veche, în stilul locului, iar de la geam vedeam Biserica Sf. Mormânt.

Într-una dintre zilele petrecute aici am intrat în muzeul Turnului lui David unde am luat şi un ghid, iar după vreo două ore am învăţat istoria locului şi am prins tot felul de „secrete”, mai bine decât am prins istoria românilor în 12 ani de şcoală plus facultate. Oamenii ştiu să împacheteze foarte bine poveştile iar muzeul cu pricina este o o experinţă totală, care a culminat noaptea cu proiecţii 3D în aer liber care prezentau istoria Israelului. Nu ştiu dacă în 50 de ani vom ajunge să avem şi noi un muzeu atât de bine gândit.

Dezamăgirea mea a fost că am aflat multe despre evrei, dar nu şi poveştile creştine ale locului sau cele ale musulmanilor. Din păcate, arabii nu permit accesul turiştilor în locurile considerate de ei sfinte şi nici nu există un muzeu deschis, pliante sau nişte panouri pe pereţi care să explice ceva. La fel şi în cazul creştinilor, unde totul este foarte sumar. În schimb, în cazul celor din urmă ai toate bisericile deschise şi locurile pe unde a trecut Iisus. Sunt câteva panouri cu date şi dacă ai citit ceva înainte (sau după) reuşeşti să înţelegi despre ce este vorba.

În cele mai multe cazuri, singurele informaţii au venit din partea ghidului evreu din muzeu. Nu foarte echilibrate însă, pentru că avea grijă să accentueze părţile rele ale musulmanilor, iar în cazul creştinilor era o prezentare rapidă a locurilor. În cazul simbolurilor evreieşti însă, am avut parte de foarte multe informaţii.

Norocul meu este că am prins un grup de franciscani care au refăcut drumul lui Iisus, cu tot cu o cruce mare în spate. Vorbeau în italiană şi puţin am reuşit să prind de la ei. Străzile din oraşul vechi par un labirint şi chiar dacă ai harta în braţe este foarte uşor să te rătăceşti. M-am întâlnit cu mulţi turişti având aceeaşi problemă.

Ce am înţeles după scurta experienţă petrecută aici este că Iersusalimul reprezintă punctul comun pentru multe religii şi de aici conflictul. Din uşa bisericii unde se află mormântul lui Iisus se putea auzi chemarea la rugăciune a musulmanilor. Apoape fiecare stradă are un loc sfânt pentru un număr mare de oameni. Totul este într-un spaţiu înghesuit şi toţi îşi doresc să-şi scoată în evidenţă simbolurile şi să le cinstească. Totul este însă un compromis. Pe lângă biserici sunt bazare ale arabilor unde vând şi chiloţi. Într-o formă sau alta, am avut senzaţia că fiecare parte încearcă să mascheze celelalte simboluri şi să-şi arate supremaţia.

Prezenţa soldaţilor înarmaţi pe stradă alături de poliţişti a fost ceva reconfortant, ţinând cont de natura specială a locului.

Am multe lucruri despre care îmi doresc să vă povestestesc şi nu ştiu exact cu care să încep. Voi încerca să le iau pe rând până în ziua de Paşte şi, acolo unde am, voi pune şi poze.

Pentru început am încercat să fac o surtă introducere. .

5 thoughts on “Pe urmele sfinţilor – partea 1

  1. „Voi încerca să le iau pe rând până în ziua de Paşte şi, acolo unde am, voi pune şi poze.”
    Ce faci?N-am mai gasit nimic,ne-ai amagit cu introducerea asta scrisa atat de frumos si n-ai mai scris nimic!Urat din partea ta:p!Ai povestit foarte frumos asa ca mi-am putut imagina tot ce ai vazut…astept si restul,dar mai ales pozele:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *