Stii cine sunt eu?!?

Toader Paun

politicien_in_the_meeting_668455Încheiam ultimul articol de pe blog cu o întrebare, oarecum retorică – Când am uitat să fim oameni? . Întrebarea mi-a venit în minte înainte de afla de medicii care fură de la bolnavi. Mai precis cu un weekend înainte, când am plecat alături de oameni faini, cei mai mulţi dintre ei, spre cucerirea celui mai înalt vârf din Peninsula Balcanică – Musala. Voi scrie şi despre această aventură. Dar articolul de faţă începe şi se opreşte la mai puţin de 40 de kilometri de graniţa României cu Bulgaria.

Am făcut deplasarea cu patru autocare, fiecare cu cel puţin 60 de oameni la bord. Faceţi singuri matematica. Am fost o armată întreagă! Printre iubitorii muntelui m-am strecurat şi eu, la invitaţia bunului prieten George. Am împrumutat echipament de la el şi de la un alt bun prieten, Cristi, omul pemotoare.ro.

Spuneam că povestea se opreşte abrupt. La scurt timp după ce am intrat în Bulgaria, primul autocar din coloană a acroşat o prostituată. Aflată în exerciţiul funcţiunii, când a dat să iasă dintr-o maşină trasă pe dreapta nu s-a mai asigurat şi a sărit fix în faţa autocarului. Informaţia a venit la „turişti” cu întârziere, pentru a nu se crea panică, mai ales că erau şi mulţi studenţi cu părinţi care s-ar fi îngrijorat inutil.

Cât a rămas şoferul implicat cu autocarul lângă victimă, până la finalizarea cercetărilor şi acordarea îngrijirilor medicale, celelalte autocare, inclusiv cu turiştii din primul, s-au îndreptat către un popas pentru pauza de masă. Prelungită. Cam de patru ore. Deja mai toţi aflaseră fragmente din poveste şi aşteptau rezolvarea. După cele patru ore, am aflat că femeia era internată în spital, dar va trăi, şoferul fusese eliberat de poliţie şi  accidentul nu fusese atât de grav pe cât ciripiseră sursele. Astfel că toate cele patru autocare şi-au continuat drumul.

După ce ne-am pus în mişcare, un tânăr,  dolofan, cu un vocabular ales, dar un aer superior, s-a ridicat să ceară socoteală însoţitorilor pentru întârziere. Dar nu întrebarea, legitimă poate pentru cineva care a ignorat contextul,  a fost cea care mi-a atras atenţia şi cea care dă titlul articolului. „Stii cine sunt eu?!?” a fost abordarea folosită.

În paranteză fie spus, fiul unui demnitar. Puţin important, pentru că mulţi ajung să creadă că sunt stăpânii lumii doar pentru că părinţii au făcut ceva în viaţă, indiferent prin ce mijloace.

Ştii cine eşti? Eşti un răsfăţat egoist. Unul care ignoră suferinţa altora sau rolul pe care îl poate avea în rezolvarea unei probleme. Eşti genul de om de care România e plină şi fix de asta e din ce în ce mai goală! Eşti exemplul trist al tipului cu mulţi prieteni dar singur la nevoie. Pentru că atragi doar măşti în jurul tău. Pentru că atunci când simţi nevoia să-i întrebi pe alţii dacă ştiu cine eşti şi tu eşti doar fiul lui tata, eşti nimeni. Şi nu simţi nici nevoia să devii cineva. Pentru că ai senzaţia că dacă trăieşti în umbra unui copac, poate uscat, este suficient. Şi dacă te gândeşti că un om ar fi putut muri şi altul ar fi putut ajunge la închisoare dintr-o întâmplare stupidă, iar pe tine te interesează doar depăşirea sfertului academic, mă tem, amice, ai uitat ce înseamnă să fii om… 

Cineva înţelept spunea că dacă vrei să vezi cum este cu adevărat un om, uită-te la copiii lui.

Ştii cine eşti? Eşti produsul unei gândiri poate  învăţate în familie. Şi dacă e aşa, m-am resemnat cu ideea că politicienii chiar calcă pe cadavre. Important este să ajungă acolo unde vor. Nu contează cum.

P.S. Nu scriam despre asta dacă pe drumul de întoarcere, la o oprire „pentru pipi”, personajul nostru nu ar fi coborât din autocar să fumeze un trabuc iar când toţi erau îmbarcaţi şi gata de plecare el să ciripească suav „am aşteptat patru ore după voi, vreau să-mi termin trabucul acum” (citat aproximativ).  V-am spus câţi oameni am fost pentru a înţelege cât de uşor ies unii în evidenţă. Ei!

Caricatura:  Medi Belortaja  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *