Ce nu se invata la scoala. Partea a doua: Legaturi bolnavicioase

Toader Paun

In weekend am facut o plimbare pana la tara. Parintii mei s-au retras acum 15 ani undeva in aproapiere de Buzau si de atunci tot incearca sa se adapteze vietii noi.  Dar nu despre ce inseamna viata la tara vreau sa scriu, ci despre ce am ratat in anii de scoala. Ce lectie ne-a scapat.

Legaturi bolnavicioase. Nu filmul, ci bucati din viata fiecaruia dintre noi. In scoala, profesorii, colegii, prietenii si, uneori, familia ne arata ca trebuie sa ne impunem prin forta.

”Cum l-ai lasat sa te loveasca? Si tu…tu nu ai dat inapoi?” – discurs acasa sau intre prieteni.

Ce face un profesor (sau cel putin facea) atunci cand este confruntat cu violenta? Acorda generos pedepse. De la o palma, la o rigla data peste palme sau mai rau… Sau, varianta ”inteleapta”, scade nota la purtare. In tot lantul se aplica pedepse, dar nu se explica suficient de ce. De ce violenta nu este buna? De ce la o palma nu trebuie raspuns cu alta? Cum sa aplanezi un conflict? Cum poti calma pe cineva care are o zi proasta sau energie in exces? Sunt intrebari ramase in aer dupa anii de scoala.

Eu am fost un norocos ,cu dascali de milioane, asa ca nu despre ei vorbesc. Si nici nu vreau generalizari. Dar, statistic, scoala nu ne invata cum sa ne rezolvam problemele altfel decat prin forta. Forta manifestata in diferite feluri.

Legaturile bolnavicioase pe care mintea noastra le inmagazineaza in primii ani de viata devin repere dupa care invatam cum sa reactionam.  Invatam sa ne pese mai mult de noi decat de ceilalti. Totusi ne intereseaza atat de mult ce fac ceilalti incat, atunci cand au drumuri diferite de al nostru, incercam sa-i schimbam sau macar sa punem toate reflectoarele pe ei.

Cand ne deranjeaza ceva sau cineva, violenta este prima varianta care ni se aprinde in minte. Unii stiu ca mai sunt si altele, asa ca se abtin. Altii nu au invatat sa se abtina.

Revin la weekendul meu. Planuiam o masa in familie, dupa aproape patru luni de cand nu am reusit sa mai fiu alaturi de ai mei. Doar ca la tara ma astepta o imagine pe care parintii incercau sa o ascunda. Pentru ca erau ei destul de incarcati de nori negri, cat sa nu-si doreasca sa-i mai puna si deasupra capului meu.

Cineva, cumva, le otravise doua frumuseti de caini. Linistiti, ascultatori si devotati. Unul dintre caini adusese pe lume cinci mogaldete jucause, chiar in Ajunul Craciunului.

Cei doi caini adulti murisera cu o zi inainte sa ajung eu. Veterinarul nu a mai avut ce sa le faca. Au incercat toate tratamentele posibile si au tot tras nadejde ca otrava se va risipi, ca prin minune. Unul dintre pui, cel mai curios, fusese si el otravit. Cand am ajuns eu isi traia ultimele ore. Regret ca nu a fost eutanasiat pentru a-i scurta suferinta, dar toti sperau  ca va reusi sa dea afara orice ar fi ingerat si ar mai putea fi salvat. Imaginea acelui pui, alb ca laptele, care se chinuia, ma bantuie .Imaginatia mea este depasita. Cine si cum ar putea face asa ceva!?!

Ceilalti patru pui ramasi erau speriati si retrasi. Dupa ce si-au pierdut parintii cautau adapost langa parintii mei si abia mai aveau chef sa se apropie de mancare. Pe cel mai slabit dintre ei l-am luat sa il cresc, pentru ca ai mei sa ii poata tine mai bine sub observatie pe ceilalti ramasi.

Revin la scoala. Daca nu-ti plac cainii, daca iti latra cand ai chef de liniste, daca pur si simplu te deranjeaza… cum sa gasesti ca singura cale de rezolvare ar fi otravirea lor? Problema noastra este ca toleram pe multi semeni care in loc sa-si sterilizeze cainele sau sa aiba grija de el, gasesc normala otravirea puilor sai sau abandonarea lor atunci cand devin parinti. De la asta si pana la a te razbuna si pe altii, nu este decat un pas. Trist ca unii pot gandi asa ceva, dar mult mai trist ca altii o si fac.

Unii fac asta cu animalele. Altii fac la fel si cu oamenii. Pana la urma nici nu ar trebui sa existe diferente. Pur si simplu, noi, ca fiinte presupus evoluate, ar trebui sa fim mai buni si sa nu ne varsam supararile, frustrarile sau piticii de pe creier in solutii radicale.

Mi-ar placea ca scoala sa ne ajute sa invatam sa gasim alternative. La violente de orice fel. Sa nu se mai produca legaturi bolnavicioase in mintile noastre.

P.S. Astfel arata cel mai nou membru al familiei mele:

bulgarele meu de zapada

9 thoughts on “Ce nu se invata la scoala. Partea a doua: Legaturi bolnavicioase

  1. Doamne,ce trist si ce suflete haine!!Imi pare rau ,Teddy,va stiu durerea !Din pacate nu exista nici o scoala pt educat sufletele acestea goale,reci!:(

  2. Un puiut superb!!!!Ai un suflet minunat …Sunt foarte fericita ca am reusit sa vorbesc cu tine!!!!Multumesc mult

        1. Multumesc, este bine! Catelusa este botezata Yuki, „zapada” in japoneza. Mai are o saptamana de tratamente si teoretic a scapat de orice urmari ale traumelor prin care a trecut…

  3. Am si eu o pisicuta superba pe care am salvat-o de pe strada ,niste copii rai o chinuiau!Acum e o mica”princess”…
    Vreau foarte mult sa adopt un motanel negru de la asociatia Robi 🙂

  4. Iti citesc articolele regulat, imi place cum scrii, dar articolul asta m-a impresionat in mod deosebit….poate pentru ca si eu am experimentat cele descrise de tine mai sus. De-a lungul timpului am varsat multe lacrimi pentru animalutele pierdute si nu de putine ori am incercat sa salvez pisicute sau catelusi din ghearele unor oameni cu suflete negre. Si mereu apare intrebarea: „de ce?” De ce simt oamenii nevoia sa ucida niste suflete nevinovate (sunt de parere ca si animalutele au suflet, unele poate chiar mai mult ca unii dintre noi)? O simpla manifestare a asa-zisei superioritati? Cum poate exista atata cruzime in adancimile sufletului omenesc? Si acum ma cutremur cand imi amintesc povestea unui vecin despre care as fi putut jura ca e cel mai simpatic din lume si care a innecat cu mana lui catelusii altui vecin, pentru a se razbuna…Sunt de parere ca gradul de avansare al unei societati/tari/civilizatii poate fi observat si dupa modul cum sunt tratate animalele. Noi mai avem muuult de munca la capitolul asta…Drept incheiere, un articol ce imi place mult si ilustreaza perfect ideea de mai sus. http://www.tedoo.ro/ultraportabile-2-despre-calatorii-caini-si-pisici/

    P.S. Sarbatori frumoase! 🙂

    1. Hristos a Inviat!

      Multumesc pentru aprecieri si mai ales pentru comentariu. Nu stiu sa-ti raspund la intrebari si banuiesc ca sunt retorice. Probabil ca binele exista pentru a echilibra raul care zace in noi. In unii balanta inclina mai mult intr-o parte decat in alta…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *