Cum este sa calatoresti la Business Class

Toader Paun

Primul meu zbor care a depășit 10 ore. Și prima experiență la Business Class.

Toader Paun la Business Class in avionul Qatar Airways

Am mers doar  un segment al drumului București – Denpasar (Bali, Indonezia) la Business Class, restul timpului bucurându-mă de cel mai evoluat Economy Class pe care l-am văzut până acum. În avioanele Qatar Airways au monitoare, în spătarul scaunelor din față, cu un sistem bine pus la punct de ”pierdere a timpului în aer” (Oryx Entertainment). La Economy sunt filme de Oscar, jocuri, tot felul de aplicații și…cel mai tare…roaming la înălțime la prețuri comparabile cu cele din țările aflate în afara UE.

Roaming in avionul Qatar

Echipajul este multicultural și destul de atent cu pasagerii. Dar la o companie de cinci stele, cum se poziționează  Qatar Airways, mi se pare normal să fie așa.

Să revenim la experiența mea orgasmică. Am testat Business Class într-un Boeing 777-300ER. Fotoliul-pat este ceva mai confortabil decât un pat. Mai ales dacă te gândești că ai parte de el la înălțime. După ce am descoperit funcția de masaj din scaun, mai tot drumul m-am jucat cu ea. Și m-am ridicat din scaun fresh. Apoi urmează răsfățul pe care îl oferă echipajul. Mai este nevoie să spun că am băut șampanie în avion?  Dacă le lăudam sistemul Oryx, la Business Class  este ceva mai avansat – ecran mai mare, telecomandă mai frumoasă și câteva filme în plus, cele apărute recent în cinematografe. Meniul este suficient de bogat încât să te gândești să-l împarți și cu prietenii, dar atât de gustos încât îl păstrezi doar pentru tine.

Dincolo de glume, vă doresc să experimentați răsfățul la înălțime într-o cursă  Qatar Airways!

Mulțumesc Ligia & Qatar pentru experiență!

2 thoughts on “Cum este sa calatoresti la Business Class

  1. Cu asa rasfat, masajul din scaun, sampanie..sa tot ai drumuri cu aceasta firma… Ma bucur pentru tine, Teddy ! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *