#Halep Pauza de aplauze. Revenim imediat la scuipat

Toader Paun

Nu sunt jucător de tenis. Nici măcar un spectator fidel al acestui sport. Sunt un român care a reuşit să-şi trăiască o mulţime de visuri prin multă muncă, renunţări de tot felul şi mers, uneori, contra curentului. Nu îmi voi permite niciodată să îmi compar eforturile mele cu cele făcute de Simona Halep sau Ioana Ducu şi Ioana Loredana Roşca, care au câştigat proba de dublu junioare din cadrul turneului de la Roland Garros. Şi nici nu-mi voi permite să le dau lecţii sau să le comentez jocul.

bucur că am şansa să fiu contemporan cu asemenea oameni care ne învaţă că celebritatea, banii şi împlinirea vin şi prin muncă intensă. Prin pasiuni urmate. Prin propriile forţe, în ciuda tuturor piedicilor care apar pe drum.

Sâmbătă, după meciul Simonei Halep, simţeam o emoţie atât de intensă de parcă ajunsesem eu pe teren la Roland Garros. Am trăit trei ore la maximum. Fiecare fază! Mi-am dorit să câştige, dar m-am simţit la fel de mândru şi cu rezultatul final. M-am bucurat, egoist, de fiecare dată când citeam pe faţa “Şarapovei” (după cum a fost botezată la Antena3) încordarea şi frustrarea că este pusă în dificultate de românca noastră.

Am urmărit meciul într-o companie selectă. Totuşi am încercat să nu dau vreo replică celor care încercau indicaţii “preţioase” pentru Simona Halep. Mă uitam la formele care ar fi putut trăda o sarcină cu tripleţi şi mă gândeam câte minute ar fi rezistat într-un joc atât de elegant şi mai ales dacă ar fi terminat cu un zâmbet meciul. M-am abţinut să nu râd. Problema noastră este că ne pricepem la toate şi la nimic. Chiar şi cei, aparent, mai deştepţi par să sufere de această boală.

Zilele trecute admiram cum cineva rupt de un domeniu încerca să dea lecţii folosind nişte date compilate din surse îndoielnice. Mereu le putem da lecţii altora, dar noi rămânem surzi în faţa a ceea ce am putea învăţa.

 Ce cred că am putea învăţa după victoria (sic!) Simonei Halep

 

  1. Când crezi tare într-un vis, imposibil să nu se împlinească. Chiar dacă presupune o aşteptare mai lungă
  2. Atunci când eşti sus, toţi te văd şi îţi mărturisesc că te-au susţinut mereu. Le poţi zâmbi fără să-i iei prea mult în serios, pentru că a doua zi vor uita declaraţia de dragoste
  3. Oamenii valoroşi şi competiţiile reale pot face audienţă. Presa poate ar trebui să înceapă să construiască mai mult în direcţia asta şi să nu o mai dea cu placa obosită “asta se cere”. Dacă nu ar fi fost o ”inflaţie” de Simona Halep în ultimele zile, mulţi nici nu ar fi auzit de ea. Şi atunci cum să le pretinzi să o ceară?!
  4. Politicienii sunt nişte nevertebrate oportuniste. Chiar nu merită atâta atenţie  (am mai scris despre ei aici)
  5. Românii sunt uniţi şi se comportă impresionant când au valori reale care să-i ghideze. Poate căutăm împreună mai mulţi români autentici pe care să-i promovăm şi susţinem. La bine şi la greu!

 

Mulţumesc, Simona Halep! Mulţumim pentru că ai reuşit să uneşti românii! Mulţumim pentru că ne-ai arătat că încă putem trăi şi vibra frumos pe aceeaşi frecvenţă cu lucrurile bune şi oamenii care le generează!

Totul va fi bine!

Recomand cu multă căldură ce a scris Mircea Meşter pe acest subiect și articolul lui Moise Guran de pe biziday.ro

 

P.S. Simt nevoia să explic puțin titlul. Nu este vorba despre o atitudine față de Simona Halep, ci de o stare care ne-a cuprins în aceste zile. Am văzut cer senin, am privit spre soare și am rămas uniți în jurul unei valori autentice. Iar viața noastră este de regulă mai mult centrată pe opusul acestor lucruri…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *