Multumesc! Esti bine?

Toader Paun

smile_014 Acum cativa ani am fost la Londra. In ciuda ploii si vremii inchise, m-am indragostit de oras.  Dar nu de strazi si cladiri, ci de o stare. Pe strada oamenii iti zambesc cand vi se intersecteaza privirile, spun frecvent „multumesc” si „imi cer scuze” si au un respect incredibil pentru reguli. La metrou am prins aglomeratie organizata. Pe partea dreapta, pe scari sau culoare, oamenii grabiti inaintau fara sa se calce in picioare (vezi Piata Unirii sau Victoriei la ora de varf). 

In metrou, dupa ce terminau de citit ziarul il lasau frumos pe scaun. Am remarcat si o umbrela uitata. Cat am mers cu metroul, vreo 30 de minute sa fie, nu s-a atins nimeni de ea. Poate lucrurile s-au schimbat. Dar mie imi place sa raman in minte cu imaginea asta a Londrei. Si pentru aceste lucruri mici, dar care iti schimba starea intr-o zi mohorata, mi-ar placea sa traiesc acolo.

In Romania am avut cateva momente delicate din cauza politetii mele, care uneori da pe afara. Dar le sunt recunoscator parintilor mei ca m-au crescut asa.

Vacanta de vara. La tara, cu o matusa (nu Tamara).  De fiecare data cand era cazul de treaba, de la hranit animalele si pana la facut curatenie, apaream cu o intrebare obsesiva: „Va pot ajuta cu ceva?”. Atat de des le repetam acest lucru, incat i-au sunat pe parinti sa-i intrebe ce am. Pana la urma au inteles ca sunt politicos si atat. Azi, de fiecare data cand ne intalnim, glumim pe tema asta si revine intrebarea „Va mai pot ajuta cu ceva?”.

„mersi nu exista in limba romana”

Prin liceu, in prima si singura mea tabara internationala am fost in Ucraina cu o profesoara de la un liceu „de fite”. Ma certa pentru ca ii spun „mersi”.  Cand am trecut la „multumesc”, pentru ca „mersi nu exista in limba romana”, o deranja si acest lucru si mi-a reprosat ca sunt prea politicos si urmaresc ceva.  Am luat distanta atunci si m-am apropiat de grupurile dinUngaria, Ucraina si Belarus. Aici oftez putin. In visele mele inca mai apare „grupul” din Belarus, care insemna o fata, foarte dezvoltata pentru cei 14-15 ani pe care ii aveam toti atunci. Si mi-am dat seama ca „multumesc” este bun.

Se tot intampla sa nu fiu singur in masina. Si am auzit de multe ori „vezi ca vrea sa intre in fata”, „ce faci, il lasi sa se bage”, „intra si asta in fata ta”. De fiecare data imi propun sa fiu un sofer civilizat si ii las pe oameni sa iasa din parcare, cand semnalizeaza acest lucru, incerc sa nu blochez intersectiile, mai ales cand este coloana in fata. Nici nu imi pun ambitia sa merg doar pe ultima banda  din stanga, cum multi simt nevoia sa o faca. Cand am scris „Manualul de bun simt la volan” pentru Smailo  ,ma gandeam ca nu sunt singurul care gandeste asa. Reactiile care au venit dupa lansarea ghidului mi-au dat curaj.

La coada, daca observ pe cineva cu un copil care nu-si gaseste locul, o persoana in varsta, le dau intaietate.

Dar…

Sunt vazut ca un ciudat. Ca un om care spune prea des „multumesc”. Unii simt nevoia sa profite de bunatate si confunda politetea cu prostia.  Probabil totul porneste de la cei 7 ani de acasa. Sau se reseteaza eronat sistemul in scoala. Nu stiu unde apare problema. Dar cred cu tarie ca politetea este buna iar „multumesc” este un cuvant magic! Sper ca mai sunt si altii ca mine!

Daca vreodata va simtiti altfel iar ceilalti incearca sa va puna la zid din cauza asta, rapiti-va 13 minute din programul incarcat si priviti pe Lizzie Velasquez la TED:

Totul va fi bine!

 .

4 thoughts on “Multumesc! Esti bine?

  1. Să știi că de multe ori m-am simțit și eu ciudat în diverse circumstanțe (care nu țin doar de cei 7 ani de acasă, ci și de concepții asupra vieții, în general) și mă simt atât de bine când descopăr, rar ce-i drept, alți „ciudați” în jurul meu. 🙂

  2. Subscriu!!!!!!! E simplu Teddy!!!!
    „Te-ai întrebat de ce unii oameni te iubesc iar altii te urasc? Fiecare da în afara, preaplinul din el…Sa ai un an excelent!!ramai compania mea on air ,in fiecare seara!!Bafta multa !

  3. Multumesc! pentru articol 🙂 Multumesc! pentru ca ai curajul sa vorbesti despre asta, si prin asta, aduci speranta “demodatilor” care inca mai considera politetea o conditie sine qua non a existentei 🙂 Si nu in ultimul rand…multumesc din nou! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *