Daca eşti bun, doar îţi complici viaţa

Toader Paun

angel-wingsCruntă concluzie am mai tras! Dar chiar cred că nu sunt singurul căruia i se întâmplă ca din fapte bune sau măcar intenţii în nota asta să i se tragă rele.

Şi când viaţa îţi dă o palmă. Îţi mai dă una. Şi apoi un pumn. Şi…măh, dar rezistent mai eşti…încă unul. Şi tot aşa.  La un moment dat te ridici mai frăgezit, dar întărit. Măcar ştii că există oameni care atunci când se simt ameninţaţi sau atunci când vor să se remarce vor găsi ca fiind cea mai facilă cale să-i atace pe cei care cândva i-au ajutat. Pentru că au văzut că sunt rezistenţi. Şi poate suficient de buni cât să treacă peste. Iar.

Poate ajungi la concluzia că dacă eşti bun, îţi complici viaţa. Şi de ce ai mai continua să rămâi bun?

Simplu! Aşa eşti. Pur şi simplu! Nu te poţi transforma peste noapte în ceea ce nu-ţi place la ceilalţi.

Şi mai simplu! Dacă eşti bun îţi complici poate viaţa ta. 1. Câteodată! Dar poţi ajuta pe mulţi alţii care-ţi dau energie peste orice tonifiant imaginabil. Pentru că suntem construiţi să fim buni! Doar că nu ştim încă toţi asta. Unii ne consumăm viaţa aiurea până când ajungem să derulăm în urmă prea mult pentru a găsi un semn de bunătate.

Totul va fi bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *