Dragostea este frumoasă. La orice vârstă

Sunt unul dintre oamenii îndrăgostiți de oameni. Și de tot ce-l înconjoară. Nu pricep prea ușor momentele în care reușim să acumulăm atât de multă ură în noi încât să alegem să ne facem rău unii celorlalți și mai ales celor cu care nu prea avem multe de împărțit. Am văzut că ura are o putere incredibilă de a uni oamenii. Dar tot cred că dragostea are o și mai mare putere. Nu degeaba pozele și filmulețele cu pisicuțe au atâta succes online.

În Skopelos, insula unde s-a filmat musicalul Mamma-Mia! (lansat în 2008), am întâlnit un grup de vreo 30 și ceva de americani. Judecând după vârsta lor, dacă ar fi fost români îi găseam pe toți la coadă la doctorul de familie pentru compensate. Dar fiind din alt colț de lume, ei au realizat că viața merită trăită și la 60 sau 70 de ani. Nu este doar o cămăruță obscură de așteptare pentru un final. Oricum ar fi el. Americanii ajunși pe insula grecească bătuseră atâta drum inspirați de povestea filmului Mamma Mia!, dar mai ales de cadrele din el.

treptele in stance spre Agios Ioannis - Skopelos

În timp ce eu și colegii mei de aventură gâfâiam urcând cele peste 100 de trepte, săpate în piatră, pentru a ajunge la mica biserică Agios Ioannis (foto), construită pe un vârf de stâncă, ”tinereii” se mai opreau pe drum nu ca să-și tragă sufletul, ci ca să mai cânte un refren…

Mamma mia, here I go again
My my, how can I resist you?
Mamma mia, does it show again
My my, just how much I’ve missed you?

Ok, mi-e clar că trebuie să văd filmul, chiar dacă nu e neapărat genul meu. Ori transmite mesaje extraterestre preluate de americani (tot au ei o înclinație pentru OZN-uri) ori filmul chiar e atât de magic.

La destinație, în fața bisericii de proporții ceva un pic mai generoase decât o magazie de scule, am descoperit motivul de veselie din grup. Însoțeau trei cupluri venite pentru nunta de aur. Dintre toate, cei doi porumbei de jos m-au cucerit:

Dragoste la 52 de ani si 2 zile de la casatorie

Uitați-vă la fețele lor! Amândoi sunt trecuți de 70 de ani. Radiază de bucurie! Sunt căsătoriți de ”52 de ani și 2 zile”. M-am așezat lângă ei pentru un scurt interviu pentru un documentar pe care îl pregătesc împreună cu Nelstill petru Travel Mix și mi s-a întâmplat să rămân fără cuvinte.

Mă întreb cum arătau în tinerețe dacă acum sunt atât de frumoși și sudați.

Nu am rezistat și am intrat la scurta slujbă din biserică. Imaginile le veți vedea în documentar. Vă spun doar că am văzut cel mai dulce sărut și cea ma caldă privire dintre doi oameni. După 52 de ani de căsătorie ”și două zile”, după cum mă completa el, mi-ar plăcea să știu că așa voi ajunge.

Dragostea chiar este mai puternică decât orice. Și dă viața. Și putere!

Mulțumesc Aerotravel pentru că mi-ați arătat acest loc, Skopelos, cu frumoasa Agios Ioannis, și m-ați ajutat să descopăr povești frumoase care să-mi alimenteze optimismul!

 

1 thought on “Dragostea este frumoasă. La orice vârstă

Leave a Comment