Puterea unui vis te duce in Paradis

Toader Paun

Am ajuns să scriu cu rimă. Ce-i drept parcă sună o piesă frumoasă acum în mintea mea, de la atâta bucurie. În urmă cu câteva zile mărturiseam public un vis. La noapte îl pun în practică. Zbor în Lisabona și de acolo în Madeira, cu prima cursă Tap Portugal din săptămână. La 4:30 vă salut dintre nori. Luni nu ne auzim în Clubul de Seară, pentru că voi explora ffw arhipelagul portughez din Atlanticul de Nord care formează Regiunea Autonomă Madeira.

Porto-Moniz-Madeira-1600x1200

Nu are rost să scriu despre cât de fericit și nerăbdător sunt, pentru că oricine cred că își dă seama de asta. În schimb vreau să vă împărtărșesc povestea visului.

Ce rost are să visăm dacă nu credem că s-ar putea îndeplini?! De când sunt mic visez mult. Cu ochii deschiși. Când apuc să-i închid, ajung să dorm buștean și puțin, încât mai bine savurez, de ori câte ori pot, visele cu ochii deschiși.

Am ajuns să trăiesc multe dorințe pe care m-am abținut să le exprim pentru că păreau atât de departe de ceea ce fac și pot. Cel puțin așa credeam! Așa mi s-a întâmplat  povestea frumoasă pe care o trăiesc de 10 ani la Europa FM. Tot așa am ajuns să fiu parte din delegația României la Eurovision în 2012 pentru ca un an mai târziu să prezint alături de Oana Vlădescu Selecția Națională Eurovision din Camera Verde.

Nebunia care însoțește orice vis are puterea de a pune în mișcare forțe pe care le credem SF. Dar ele există. Pe cuvânt! Trebuie să crezi în ele pentru ca lucrurile să se miște în direcția în care îți dorești. Nimic nu se întâmplă peste noapte și fără muncă, dar uneori totul se așează exact pe linia pe care ne-o imaginăm dacă ajungem să credem suficient de mult că ea există.  Anul trecut vă spuneam de un alt vis. Și cât povesteam cu Andreea și îi mărturiseam că nu cred că se va întâmpla prea curând. Ei bine, s-a întâmplat! Visul a încolțit doi ani și apoi s-a întâmplat când mă așteptam mai puțin.

Zilele astea am tot discutat cu oameni importanți și invariabil le spuneam că ”am o nebunie în minte” și mi-ar plăcea să o punem împreună în practică. Știți ce? Dacă le spui oamenilor cu pasiune un vis, ajung să creadă în el și te ajută!

Nu mai știu pe unde, dar știu sigur că vă povesteam pe blog ce făceam când eram mic… îmi puneam în față tot felul de cataloage și reviste și visam cu ochii deschiși la lucruri. Banal și copilăresc. Dar gândurile de atunci s-au transformat în realitate câțiva ani buni mai târziu. Cred că dacă vrei să ajungi undeva, mai întâi trebuie să ai o idee despre destinație. Nu obiective în sensul corporatist, dar undeva pe acolo.

Am trăit în conjuncturi fără o direcție clară și am văzut cum oamenii au nevoie de visuri și dorințe comune pentru a funcționa ca un întreg și mai ales pentru a realiza ceva. Așa că mi-ar plăcea să visăm împreună mai mult. Știu sigur că asta este calea și mă bucur tare mult când reușesc să ”corup” prieteni să viseze și să-și urmeze visele.

 

Revenind la visul de ziua mea, v-am spus că plec în Madeira?! 😀

 

Mulțumesc TAP Portugal și Madeira Regional Tourism Board

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *