#GivingTuesday Ce este generozitatea?

Toader Paun

Cred că e greu de spus generozitatea, tocmai pentru că nu există o definiție clară în DEX pentru această calitate. Pentru mine, generozitatea este principala calitate a oamenilor de milioane. Generozitatea este ceva ce se învață, cultivă, dar care există în noi încă din primele secunde de viață. Doar că pe parcurs ajungem să ”pătăm” idea de generozitate cu încărcături materiale pronunțate, să credem că generozitatea este doar de partea celor care au prea mult, a celor care caută să iasă în față, când, în realitate, generozitatea e superputerea fiecăruia dintre noi.

Generozitatea înseamnă să putem oferi ceea ce avem, fără să așteptăm ceva în schimb… Putem să fim în fiecare zi generoși fie și cu zâmbetul nostru, fără să ne coste nimic, iar apoi să ne uităm la ceea ce noi am învățat și la timpul pe care îl avem la dispoziție, pentru a împărtăși și aceste lucruri cu ceilalți. Atunci când avem ceva material de oferit, putem deveni generoși și astfel. Putem fi însă generoși și cu o zi din calendar, pe care să o transformăm într-un dar mai mare pentru noi și ceilalți (încercați Galantom.ro și deveniți Galantomi). Sunt multe feluri de a fi generoși, important este ca fiecare dintre noi să nu uite că are această superputere. Nu e despre bogăție. Nu e despre bani. E despre a fi noi. Despre a fi oameni mai buni unii cu ceilalți!

Pe 3 decembrie 2019, România este îndemnată să pună inimă de Giving Tuesday – ziua internațională a faptelor bune.

Organizații non-profit, instituții, companii și persoane fac gesturi de generozitate pentru a îmbunătăți viața comunităților și implicit a lor.

Asociația Envision – promoter al zilei în România – invită românii să ia parte la fenomenul global numit GivingTuesday.

Giving Tuesday pune în valoare generozitatea oamenilor și potențialul social media, creând un context care aduce împreună ONG-uri, instituții publice, companii și oameni de bine pentru a încuraja implicarea în comunitate.

Organizatorii inițiativelor sunt invitați să înscrie acțiunea lor pe www.givingtuesday.ro și să folosească #puneinimă și @GivingTuesdayRo în comunicare pentru a facilita crearea unei hărți a implicării românilor de ziua faptelor bune.

Inițiată în 2012 în New York, mișcarea Giving Tuesday a devenit rapid un evenimente internațional. În 2017, doar în SUA, s-au strâns peste 300$ milioane în donații în bani. Deși un vârf al donațiilor în bani, ziua de Giving Tuesday este, în general, despre a dărui: timp, resurse (bani, produse, consultanță) și voce. Ziua faptelor bune a venit ca o urmare (firească) la Black Friday și Cyber Monday și se sărbătorește în ultima marți din noiembrie. Anul trecut, România s-a alăturat oficial mișcării internaționale, Asociația Envision fiind reprezentantul local.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *