Înapoi eu

În ultimii trei ani am înlocuit blogul cu o pagină de prezentare. Am primit mai multe mesaje frumoase în care am fost întrebat când mă întorc pe blog cu articole. Am încercat să recomand demilioane.ro, proiect unde speram să pot să fiu constant. Dar nu am fost nici acolo. M-am mințit că pot. M-am mințit trei ani așa…

Adevărul este că nu am știut cum să mă mai împart în multe locuri în același timp și primul pe care l-am tăiat de pe listă am fost eu. De la proiectele personale, la timp petrecut cu prietenii și evadări în locuri noi. Ușor le-am abandonat pe toate pentru a răspunde 24 din 24 nevoilor altora și unei pasiuni care mă transformă ,clinic, în workaholic.

Nu cred că e rău să muncești cu pasiune pentru ceva ce îți place. Doar că toată frământarea și transformarea ajunge în timp copleșitoare și ”nimeni nu ridică statuie”, după cum sunt cele mai multe glume despre oamenii muncii.

Nu cred, sincer, că nimeni nu este de neînlocuit. Chiar dacă este înlocuibil oricine, asta aduce costuri – mai mici sau mai mari. Pentru mine, orice om pe care l-am pierdut a lăsat răni. Unele s-au vindecat mai rapid, altele au rămas. Chiar și oamenii de care a trebui să mă despart pentru că nu erau compatibili cu proiectele. De la fiecare am învățat câteva ceva și de fiecare dată mi-a fost greu să găsesc pe cineva care să umple golul – organizațional și cel din mine.

Cred că pentru oricine conduce o afacere oamenii sunt cel mai valoros câștig. Am mai scris și o recunosc oricând: echipa este mare parte din succesul unei afaceri. Oamenii pasionați și dedicați se găsesc greu și mai greu se mențin în același loc. Este și motivul pentru care le sunt mereu recunoscător celor alături de care am norocul să lucrez. Poate de asta mi-a fost așa ușor să mă pierd în muncă și să uit de ”eu”, pentru că înconjurat mereu de oameni de milioane nu am simțit oboseala sau că aș munci prea mult.

Corpul are însă alte ceasuri, care pare că mai trebuie alimentate din când în când. Am simțit asta destul de recent, când m-am trezit în toiul nopții pentru a leșina apoi. După o noapte pierdută fără motiv medical clar, au urmat două zile în care nu m-am putut ridica din pat, pentru ca în a treia să rezist doar câteva ore la birou și apoi să simt că lumea se prăbușește în jurul meu. Întregul episod nu a fost explicat medical prea clar, chiar dacă am trecut prin seturi de analize și ipoteze care ar trebui să fie luate în calcul probabil abia peste 30-40 de ani de aici. Nu azi. Am tras pe dreapta și am fugit o săptămână în vacanță, pentru ca apoi să resimt viața în mine. Și cred că a fost o formă de a simți un început de burn out și mai ales un semnal să îmi amintesc că exist și ”eu”.

Al doilea semnal a venit sâmbătă, cu un telefon care m-a făcut să mă gândesc că pentru a putea face ceva pentru ceilalți, în primul rând trebuie să poți face ceva pentru tine. Nu în sensul în care un politician ar interpreta asta, ci în sensul în care un om cu suflet de ong-ist vede lucrurile.

Așa că încerc un nou reset și pornesc sistemul ”eu” cu blogul și cu experiențe noi pe care sper să le trăim împreună de aici înainte. Pentru că totul va fi bine! Mai ales când sunt oamenii potriviți alături!

Mulțumesc!

5 thoughts on “Înapoi eu

  1. Bine ai revenit! Bine punctat în tot ceea ce ai scris mai sus. Întotdeauna trebuie să te gândești la tine, asta ca să poți să ai energie, să poți face tot ce îți dorești și te pasionează! Tot ceea ce faci este minunat pentru că tu pui suflet în toate proiectele ! Tot înainte cu succes, energie și multă sănătate !

Leave a Comment