Category:Diverse’

Sunt de râs (plâns)

 - by Toader Păun

Duminică am transpirat mai mult decât de obicei. Din cauza emoţiilor. De dimineaţă era să nu ajung la program. M-am trezit fără probleme însă m-am băgat în apă să mă trezesc. Cât încercam să mă dezmeticesc am luat Academia Caţavencu la citit. Şi m-a prins atât de tare, încât nu am realizat cum a trecut timpul şi pe la 6:38 săream ca ars din cadă. În două minute am fost îmbărcat şi gata să ies pe uşă. În următoarele 20 am gonit spre radio şi am ajuns cu 5 minute înainte să dau ra fixă. La limită.

Asta însă nu a fost nimic. După emisiune, încerc să-mi pun lucrurile nerezolvate în ordine şi realizez că am rătăcit un contract. Unul important. Îl caut peste tot. Îmi iau toate hâriile la mână (şi sunt teancuri mari :) ). Fac ordine prin sertare şi dulapuri. Nimic.

Mă gândesc că poate am fost idiot şi am aruncat plicul în care am primit contractul cu tot cu act. Deşi şansele erau minime pentru că-mi aminteam că vineri m-am uitat la el şi bucurat că s-a întors în sfârşit cu nişte semnături pe el. Caut în gunoi să confirm sau elimin această variantă. Noroc că facem reciclarea hârtiei, aşa că am avut de căutat doar într-un sac imens cu hârtie. L-am răsturnat în garaj şi am luat hârtiile la mână. Ca să vezi…găsesc plicul, dar gol. Când credeam că este o cauză pierdută îmi iau încă o dată bibliorafturile (în care ţin contractele de la radio) la mână. Şi supriză! A fost tot timpul acolo. Am trecut de el de cel puţin 10 ori înainte, doar că oboseala se pare că-şi spune cuvântul.

După ce mi-am luat această piatră de pe suflet am zis că e chiar mare nevoie de o pauză, că altfel mor pe scaun la birou. Aşa că săptămâna următoare sunt în vacanţă :) Nu am mai avut de mult zile libere, aşa că sper să ştiu ce să fac cu ele :) ))