What in the World are you thinking? from Steve V on Vimeo.

Asta însă nu a fost nimic. După emisiune, încerc să-mi pun lucrurile nerezolvate în ordine şi realizez că am rătăcit un contract. Unul important. Îl caut peste tot. Îmi iau toate hâriile la mână (şi sunt teancuri mari ). Fac ordine prin sertare şi dulapuri. Nimic.

Mă gândesc că poate am fost idiot şi am aruncat plicul în care am primit contractul cu tot cu act. Deşi şansele erau minime pentru că-mi aminteam că vineri m-am uitat la el şi bucurat că s-a întors în sfârşit cu nişte semnături pe el. Caut în gunoi să confirm sau elimin această variantă. Noroc că facem reciclarea hârtiei, aşa că am avut de căutat doar într-un sac imens cu hârtie. L-am răsturnat în garaj şi am luat hârtiile la mână. Ca să vezi…găsesc plicul, dar gol. Când credeam că este o cauză pierdută îmi iau încă o dată bibliorafturile (în care ţin contractele de la radio) la mână. Şi supriză! A fost tot timpul acolo. Am trecut de el de cel puţin 10 ori înainte, doar că oboseala se pare că-şi spune cuvântul.

După ce mi-am luat această piatră de pe suflet am zis că e chiar mare nevoie de o pauză, că altfel mor pe scaun la birou. Aşa că săptămâna următoare sunt în vacanţă Nu am mai avut de mult zile libere, aşa că sper să ştiu ce să fac cu ele ))

+ dimineaţa sunt “gunoierul de serviciu”

+ în jurul prânzului inaugurez un nou copil al postului Europa FM, un post de radio despre care mulţi vor să afle ceva,  puţini vor reuşi până vineri

+ după ora 14 mă pregătesc din nou de zbor deasupra drumurilor

Din fericire nu voi zbura cu ei…

În urmă cu nişte ani mă apucasem să învăţ să fac site-uri. Am făcut câteva, majoritatea că să ajut prieteni şi pentru exerciţiu. Nu am scos bani efectiv decât dintr-un site pentru Ministerul Tineretului şi Sportului Nu ăsta de acum. Se întâmpla când nici 18 ani nu aveam   Au mai fost nişte proiecte micuţe, în special pentru ONG.

La momentul respectiv îmi pierdeam nopţile şi uneori chiuleam de la şcoală, citeam pe net, încercam tot felul de lucuri, stricam şi apoi reparam şi ajungeam la rezultate cu care nici azi nu-mi este ruşine. Între timp însă, au apărut multe lucruri noi şi din păcate nu am mai ţinut pasul. Ceea ce am prins atunci îmi prinde bine şi acum, însă nu pot să nu recunosc că simt o oarece dorinţă de a mai învăţa să butonez şi să fac ceva de la 0.  Acum sunt foţat să prind totul din zbor, să fac mai multe lucruri în acelaşi timp şi din păcate nu mă pot concentra asupra niciunuia aşa cum îmi doresc.

Criza financiară o resimt foarte puternic, nu neapărat în buzunare, pentru că nu lucrez  pentru bani, ci în echipa alături de care lucrez. Sunt foarte multe idei şi lucruri pe care vreau să le facem, însă din păcate nu există timp. Am alături un şef direct minunat (şi nu obişnuiesc să linguşesc) şi o echipă mică, dar foarte dedicată. Din păcate, pun prea mult suflet în ceea ce fac, şi efectiv se rupe ceva în mine când văd câte putem ”naşte” împreună şi cum nu găsim timp. Dacă de doi ani de zile visez la investiţii şi o lărgire de echipă, urmărind ceea ce se întîmplă în toate trusturile de la noi (inclusiv în online), înţeleg că este un vis din ce în ce mai depărat.

Nu ştiu cât de bine este să scriu asta aici, dar e greu să mă abţin. Piaţa de publicitate a ajuns să fie joc de interese şi observ cum lideri pe segmentul lor se luptă să supravieţuiască pentru că nu intră în anumite cercuri. O să fie din ce în ce mai greu pentru presă să rămână independenă şi imparţială. Din păcate, jurnaliştii nu sunt uniţi şi trusturile între ele, chiar dacă nu pe faţă, se mănâncă până la os. Nu o luaţi literalmente! Sunt oferte pentru cei care vor să-şi facă publicitate care sfidează orice am învăţat la facultate sau orice regulă de bun simţ. Câştigul este pe termen scurt. Nici măcar vorba aia nu se aplică, “te faci frate cu dracul ca să treci puntea”. După ce se mai liniştesc apele, am senzaţia că piaţa va fi stricată pentru o bună perioadă de timp. Să supravieţuieşti astăzi din publicitate este din ce în ce mai dificil. Cine nu are un mogul sau nu intră într-un cerc de interese, se simte precum un tip în mijlocul oceanului cu un colac de salvare găurit. Optimistul din mine spune că o să apară barca de salvare. Pesimistul spune să nu fie prea târziu.

O altă variantă ar mai fi ţâţe, sex, scandaluri, sexy-orice…dar mă ţin departe de stilul tabloid.

De ce spun toate astea…nici eu nu ştiu. Cred că încerc să mă conving pe mine că pot să fiu un jurnalist de tranziţie, nu un “artist” frustrat care nu are timp să creeze.  Cred că nu sunt singurul din branşă care are frământările astea. Eu am făcut trimiteri la web, care-mi ocupă cel mai mult timp de câţiva ani. Însă la fel de bine visez să am timp de teren, timp de documentări complexe şi de articole mari, reportaje ample, aşa cum mi se întâmpla pe la 16-17 ani.

Îmi vine să mai povestesc, dar e târziu şi mâine mă aşteaptă matinalul. Aşa că…noi să fim sănătoşi! Totul va fi bine!

Pentru că s-au săturat colegii să le sune câte un telefon în birou, în timp ce eu sunt cu altul după mine, de acum le voi căra mereu pe ambele într-un dual sim.
M-am oprit la un Samsung D780. După ce îl testez, vă povestesc cum este.

Am mai avut un dual sim însă nu de firmă, un made in China, care după aproximativ două luni a început să gândească singur ce şi cum. Deşi m-am împăcat foarte bine cu el până la acest episod, a trebuit să ne despărţim, mai ales că pisica mi-a dat o mână de ajutor şi mi-a ros încărcătorul. Pe noname am dat aproape cât pe acest Samsung. Deci nu se poate spune că m-am zgârcit la bani. Doar că au ajuns chinezii să facă nişte telefoane foarte arătoase şi comode. Păcat că se strică repede.

Abia aştept să-mi ajungă jucăria

Pana atunci, un video sa va faca pofta de zburat