De ce merg la vot
- by Toader Păun
Deşi nu mă simt confortabil cu oferta existentă, nici nu pot să rămân pasiv. Urăsc pasivitatea!
Săptămâna asta, de exemplu, era de făcut ceva într-un grup din care fac parte. Sarcina respectivă nu a fost dată direct unei persoane. Cineva, din proprie iniţiativă, ar fi trebuit să-şi asume rolul de şef (sau mai elegant spus, coordonator, moderator) şi să-i pună pe toţi de acord. Am ales să stau pe margine. Din păcate nimeni nu a ieşit în faţă şi sarcina nu a mai fost îndeplinită. Nicio persoană nu a simţit că ar fi trebuit făcut ceva. Fiecare s-a bucurat că nu a primit o sarcină în plus şi nici nu s-a gândit mai departe. Graţie comodităţii fiecăruia, ceva nu a mai mers aşa cum ar fi trebuit. Atunci am intervenit şi m-am prins în horă, deşi nu mi-a plăcut şi în continuare nu-mi place. Am făcut lucrurile pe jumătate şi nici aşa nu a fost bine. Acum reiau totul de la căpăt şi încerc să recuperez perioada mea de pasivitate, dar şi a celorlalţi. E mult mai greu să îndrepţi lucrurile, decât să le iei de la 0. Uneori “not my job” sau “mai sunt şi alţii” îmi face rău în primul rând mie. Alegând pasivitatea, sunt un soi de sado-masochist.
Este mai încurcat ce am scris mai sus pentru că nu vreau să ajung să dau detalii care ar putea duce la identificarea unor persoane sau instituţii. Însă este previzibil unde vreau să ajung. De atâţia ani îi lăsăm pe unii şi alţii să ia decizii în locul nostru, crezând că noi oricum nu putem face nimic. În momentul în care cineva îşi asumă în sfârşit rolul de lider şi ajunge să ne conducă îi dăm în cap, pentru că nu noi l-am ales, pentru că nu suntem de acord cu ceea ce a decis. Dar toţi am avut şansa de a fi în locul său. Cel puţin teoretic.
Nu suntem de acord cu cei care candidează. O putem arăta! Nu să ne plângem. Nu să umplem forumuri de F??K sau M##E. Putem merge să ne anulăm votul. Unii pentru a se face auziţi, pentru a arăta că nu sunt de acord cu un regim, cu o clasă politică, au murit în stradă. Noi putem face asta însă mult mai uşor. Să mergem la vot şi să alegem să nu alegem. Adică să ne anulăm buletinul de vot. Ar fi un semnal puternic pentru candidaţi, atâta vreme cât n-au orbit de tot. Ar fi un semn greu de ignorat de oricine să vezi 70-80% prezenţă la vot şi doar un mic procent de voturi valabil exprimate. Am arăta că vrem să ne implicăm. Că ne pasă. Dar nu avem cu cine. Am cere o schimbare. De candidaţi, de programe electorale. Am avea dreptul să comentăm după aceea rezultatele. Am pune presiune pe cei care ne conduc.
Stilul popular de azi este să loveşti în vot. Să loveşti în orice instituţie. Până şi în cele morale. Biserica nu mai e bună, că sunt preoţi gay. Familia nu mai e bună pentru că sunt mame curve şi taţi dezaxaţi. Şcoala nu mai valorează nimic pentru că nu mai oferă nimic. Am făcut din ţânţar armăsar şi ne plângem că totul e negru în jurul nostru. Acum suportăm pasivitatea. Am criticat tot. Am distrus tot şi am uitat că avem obligaţia să punem ceva în loc.
Un vot s-ar putea să nu fie mult. Dar 10.000.000, 11.000.000…19.000.0000 ar fi un cutremur. Ar fi o presiune a societăţii care ar obliga pe actualii lideri să fie mai responsabili. Din comoditate şi prea multă pasivitate preferăm să spunem că ei nu merită să ne pierdem timpul pentru a vota. Este adevărat. Nu merită! Dar trebuie să le arătăm asta. Vorbele nu au putere. Sunt spuse azi şi uitate mâine.
De asta merg eu la vot duminică! Să arat că-mi pasă!
P.S. Încă nu ştiu dacă voi pune ştampila pe un candidat sau îmi voi anula votul. Noaptea este un sfetnic bun:)
Te-ar mai putea interesa: