Marea neagră e chiar neagră
- by Toader Păun
Am avut o săptămână liberă în care am mers aiurea pe unde îmi venea în minte dimineaţa. Am ajuns la munte, la ţară, pe lângă Buzău şi la mare.
Mergând foarte mult cu maşina mi s-au întărit nişte convingeri. Românii sunt groaznic de nesimţiţi la volan (dacă se poate spune aşa). Semnalizarea este opţională, depăşirile sunt de multe ori inconştiente, mizând nebunul că ceilalţi îl vor feri iar multe drumuri sunt mai rele decât uliţele acoperite cu pământ bătătorit de la ţară.
Să fiu ministru al turismului, întâi aş investi în indicatoare rutiere şi tursitice. Sunt prea rare şi confuze acum. Aş face nişte hărţi turistice şi aş sta zi de zi pe capul hotelierilor să-şi respecte mai mult oaspeţii. Nu ştiu sincer cum avem tupeul să invităm turiştii în România când toate informaţiile şi indicatoarele pentru turişti sunt în română, dacă sunt. E uşor să te rătăceşti până la urmă şi ca localnic, dar ca srăin (pe afară ai informaţii la tot pasul, uneori chiar în română, toate oferite gratuit). Când infrastructura este la pământ iar imaginea pe care şi-o creează este de loc al nimănui, este mult mai greu de schimbat percepţia asta. Cu milioanele de euro băgaţi în publicitate nu asfaltam drumuri, dar făceam multe hărţi tursitice pe care să le punem în aeroporturi şi gări, făceam nişte traininguri pentru hotelieri, făceam alte lucruri de la baza piramidei nevoilor turismului nostru.
Am ajuns pentru o zi la Sărata Monteoru, o zonă frumoasă dar din păcate neîngrijită. Răsunau manele din maşini, case, pensiuni, terase şi păcat de toată natura din jur. În centrul staţiunii erai îndrumat să faci o plimbare la Mina de Petrol, parcă singura din Europa. Am făcut drumul, şi după ce am gâfâit urcând dealurile, ghici ce, era închisă şi cu accesul interzis în apropierea ei. Se vedea doar un soi de dugheană cu o roată mare deasupra. Cică obiectivul turistic din zonă care nu trebuie ratat.
Spre mare am ajuns pe E60, adică Slobozia-Constanţa. Am plătit o taxă de pod, pe care nu o înţeleg, dar fie.
La intrarea în Constanţa am făcut marea greşeală de a nu o lua prin oraş ci pe varianta ocolitoare. Gropile sunt periculoase, drumul îngust şi nici atât de liber pe cât mă aşteptam. Am reuşit să-mi zgârii capacele de la roţi în nişte tranşee de pe şosea. După Constanţa, spre staţiuni, drumul foarte bun, exceptând porţiunile în care trebuia să trec printr-o localitate. Acolo cozi în care să-ţi poţi rememora în “liniştea” de claxoane toate amintirile.
Am fost întâi în Neptun-Olimp. Prea multă lume. Nu am simţit criza acolo, pentru că nu aveai loc să arunci un ac de oameni şi maşini. M-am mutat în Costineşti unde părea ceva mai liber. Am fugit spre epavă, care mai nou a ajuns marcată de dragostea a două cupluri. Nu le mai ştiu numele, dar e tare cum sunt conaţionali care simt nevoia să mânjească pereţii prin muzee, copacii în parc şi mai nou vasele eşuate la mal. Abia în apropierea epavei şi a plajei de nudişti am găsit o zonă în care să nu se audă muzică, ci doar valurile mării. În rest se îmbinau diverse stiluri muzicale de la terase, cluburi, restaurante, discoteci. Dezavantajul major al zonei era gunoiul care rămânea pe plajă. Deşi coşuri multe, nu ştiu cum se face că unii nu le vedeau şi lăsau tot felul de mizerii pe nisip sau, mai rău, direct în apă.
Dincolo de muzica prea tare şi amestecul ciudat de culturi şi de parveniţi din staţiune, nu am regretat că am mai ajuns şi pe litoralul românesc.
Săptămâna asta am apucat să citesc din nou. Am terminat o carte şi sunt pe cale să o termin şi pe a doua. Am o lungă listă de aşteptare şi mă bucur că am început să tai titluri de pe ea. De luni revin la radio, în “Deşteptarea”. Mi e pare că a trecut prea repede vacanţa, dar după cele două săptămâni de matinal l-d, cred că o să încerc încă o evadare. Sper să-mi iasă!
Te-ar mai putea interesa: