Sunt de râs (plâns)
- 9 August, 2009 -
- De ras -
- Tags : contract, program, vacanta
- 5 Comments
Duminică am transpirat mai mult decât de obicei. Din cauza emoţiilor. De dimineaţă era să nu ajung la program. M-am trezit fără probleme însă m-am băgat în apă să mă trezesc. Cât încercam să mă dezmeticesc am luat Academia Caţavencu la citit. Şi m-a prins atât de tare, încât nu am realizat cum a trecut timpul şi pe la 6:38 săream ca ars din cadă. În două minute am fost îmbărcat şi gata să ies pe uşă. În următoarele 20 am gonit spre radio şi am ajuns cu 5 minute înainte să dau ra fixă. La limită.
Asta însă nu a fost nimic. După emisiune, încerc să-mi pun lucrurile nerezolvate în ordine şi realizez că am rătăcit un contract. Unul important. Îl caut peste tot. Îmi iau toate hâriile la mână (şi sunt teancuri mari
). Fac ordine prin sertare şi dulapuri. Nimic.
Mă gândesc că poate am fost idiot şi am aruncat plicul în care am primit contractul cu tot cu act. Deşi şansele erau minime pentru că-mi aminteam că vineri m-am uitat la el şi bucurat că s-a întors în sfârşit cu nişte semnături pe el. Caut în gunoi să confirm sau elimin această variantă. Noroc că facem reciclarea hârtiei, aşa că am avut de căutat doar într-un sac imens cu hârtie. L-am răsturnat în garaj şi am luat hârtiile la mână. Ca să vezi…găsesc plicul, dar gol. Când credeam că este o cauză pierdută îmi iau încă o dată bibliorafturile (în care ţin contractele de la radio) la mână. Şi supriză! A fost tot timpul acolo. Am trecut de el de cel puţin 10 ori înainte, doar că oboseala se pare că-şi spune cuvântul.
După ce mi-am luat această piatră de pe suflet am zis că e chiar mare nevoie de o pauză, că altfel mor pe scaun la birou. Aşa că săptămâna următoare sunt în vacanţă
Nu am mai avut de mult zile libere, aşa că sper să ştiu ce să fac cu ele
))
Te-ar mai putea interesa:


Vacanta placuta si distractie de milioane, Toader!
vacanta placuta!
si daca mai ai astfel de situatii calmeaza-te cateva secunde si raspunsul o sa vina…Numai stresa creierul!!!(ca de aia iti face asta).
relax!
vacanta placuta iti doresc,si te asteptam cu forte proaspete!
ce sa zic,m-ai amuzat cu ratacirile de moment,la fel ca ale unui licean indragostit,…dar ,e de inteles,ai trecut printr-o perioada cu prea mare stres,alergatura,proiecte si proiecte,din cate stim si ne-ai impartasit pe blog…asa ca….era de asteptat sa ,,cazi” , la un moment dat,….
acum…relaxare totala!
Vacanţă de milioane!!!
=))m-am revazut pe mine acum 2 luni cand imi trebuia certificatul de nastere pentru a-mi depune dosarul pt licenta…am cautat de n ori in locul in care l-am gasit in cele din urma cu fix o zi inainte de data limita de inscriere…a doua zi trebuia sa-mi fac copie legalizata fiind singurul document care-mi lipsea din dosar…si ce sa vezi?acum 2 ani l-am plastifiat pentru ca incepuse sa se degradeze,am fost la un notar si a refuzat sa-mi legalizeze copia…eram disperata,mai aveam 2 ore la dispozitie sa ma inscriu…am mai incercat la un notar si am avut noroc…inteleg perfect prin ce-ai trecut!Sa ai o vacanta linistita…te-asteptam cu drag!